Cu bucurie, de Ziua Internațională a Copilului, Partidul Neamul Românesc transmite un mesaj de speranță și responsabilitate pentru toți copiii României – comoara cea mai de preț a Neamul Românesc . Copilăria este începutul drumului în viață, iar fiecare copil are dreptul să crească într-o lume curată, sigură, educată și iubitoare. Este datoria noastră, a tuturor – părinți, dascăli, conducători și comunități – să le oferim celor mici sprijinul, dragostea pentru valorile morale care vor clădi România de mâine. Partidul Neamul Românesc susține cu tărie protejarea inocenței copilăriei, promovarea familiei tradiționale și investiția reală în educație, cultură și sănătate. Visul nostru este o Românie în care fiecare copil să-și poată împlini potențialul, să-și cunoască rădăcinile și să fie mândru că s-a născut român.

Cu ocazia acestei zi speciale, le urăm tuturor copiilor, lumina bucuriei în suflet, iar părinților – puterea de a-i crește cu credință, curaj și iubire de neam și țară.